Scrisoare pentru cea care voi fi peste 20 de ani

by Javier Carrete

Sunt veche. Uneori așa mă simt. Bineînțeles că încă mi se zice domnișoară, încă am pielea frunții netedă și ceva prietene necăsătorite. Cred prin fiecare por că vârsta poate ignora certificatul de naștere și că ne-o trăim din interior spre exterior.

Sunt veche fiindcă, însumat, am gândit cât pentru două secole în fața multor sticle de vin. Mai vechi sau mai noi decât mine. Sunt veche, doamnă, vinul m-a-nvățat demult pe de rost, cum zicea poetul.

Sunt veche pentru că tresar la nou, da’ aproape tot noul a mai fost cândva, parcă-l revăd în alte feluri și deci nu-i nimic pe nepusă masă.

Sunt veche pentru că simt că știu de undeva toate dezamăgirile, poveștile de amor, patimile strâmbe despre care citesc, iubirile extraordinar de minunate care sfârșesc la altar și apoi la dracu’.

Sunt veche, da nu-s bătrână. O să fiu bătrână. Și s-ar putea ca fix atunci când oi fi, să mă-nnoiesc. Să-mi decantez mintea de cinism, să mă uit la o comedie zemoasă cu Adam Sandler fără să mi se pară pueril-dăunatoare sinapselor mele învățate pe Kieslowski sau să port mov licean și să nu mă doară ochii de prost gust, uitându-mă-n oglindă.

Până aici par o vanitoasă arogantă care știe tot, dar nu-i așa. De fapt, scriu fiindcă nu știu suficient. Și uite, gândul c-aș cădea și mai tare-n putreziciunea timpului mă face să-mi ies din mine și să anticipez, să mă previn, să mă creez, să-mi scriu mie, în timp. Adică ție. Adică mie peste douăj’ de ani. De câte ori nu-mi zicea maică-mea, că dac-ar mai fi ea de vârsta mea, ar face lucrurile mult mai bine.

Sunt veche, da’ tu ești și mai veche și mult mai înțeleaptă. Deci ascultă-mă.

Ar fi culmea să te numesc cumva. Tu ești eu. S-ar putea ca-n momentul în care citești scrisoarea asta să tresari. Și tu și toate cele cinci pisici din sufragerie la unison. Am venit val vârtej peste tine cu un poștaș mirat și el de scrisoare, un gest anacronic de pe vremea mea. A sunat de două ori, dar nu erai acasă.

Când ți-ai recunoscut numele la expeditor, ți-ai dat seama repede că eu ți-am trimis-o. Adică tu. Eu de acum. Stilul epistolar te-a intrigat, ție-ți plac mult obiceiurile desuete, de-aia încă citești cărți cu coperți și nu electronice. Ți-ai pus repede semnul de carte la pagina 96 – că nu mai îndoi foile din facultate, de când te-a certat delicat tipul ăla fain din Cărturești c-o-ndoiai pe Woolf. Și te-ai apucat să citești.

Vreau să te-ntreb câte ceva. Ne știm bine – ok, fie, tu mă știi mai bine – o s-o iau fără ocolișuri

Continuarea textului pe Catchy.ro

 

 

sursă foto: Pintrest.

Advertisements