Am primit marfă

602772_10200538183923485_859332013_n

Scris. actu`ntâi.

La cererea vulgului sau la bătutul bocancului în prag al conștiinței mele care nu vrea să uit, am început să scriu. Mi-a luat puțin să mă gândesc ce sunt aici, mi-a luat mult să-mi zic ciuleandră (așa l-aș fi scos în lume dacă ăla fără „u” nu era luat).

Aici zac bine, umbrite de efemer, spunerile mele. Spuneri bune, deșucheate, desuete, spumegării, dulcegării, spuneri mai puțin bune, spuneri care nu privesc pe nimeni, spuneri care îndrugă pe placu` unora, spuneri mici, spuneri mari, o clică de spuneri neobrăzată, neîntrebată și nechemată. Ca un facsimil al unei alte minți pe care n-am cunoscut-o.

Zac foarte aproximativ și înțelegător și primesc pe cine vrea să zăbovească. Nu vor să știe de tensiunea primei postări- inepții ceremonioase și refuză să complotăm la vreun gest cușer, inaugural, de etichetă.

Aici e alcovul debitativ al nopților în care trebuie să-mi iasă ceva din faptul că sunt vie. Vorbe-n vânt când nu e vânt.

Ia uite, mă, chiar scriu. Mi-am spus la început, duduie, tu nu trebuie să ai emoții fiindcă de fapt nu te vede nimeni. E ca atunci când dansezi lăbărțat în pat pe Tori Amos și nu te vede nici dracu`, nici de-ai vrea. În scenarii cu Kidman, el iese la balconu` de vizavi, își aprinde nelipsita țigară, marcând gestul filosoficool al tipului mișto, care are o un romanț cu tipa mișto. El da, o vede dansând pe Tori Amos și si-și stinge țigara pe pervaz, salivând prin partea stângă a buzei sau un pic mai jos, central. Și dansul ei capătă ceva zvâc, că apoi se întâlnesc din greșeala la un vernisaj monden și-n seara aia tipu` își va stinge ultima țigară la ea în balcon, vizavi.

La tine,  peste drum e Crucea Roșie și garantat, nu le arde de așa ceva.

Deci scrie, că e liber, nu te vede nimeni.

L

725bb6c8ea2c67eb4b245b9f02d1ebf9

Advertisements